FEMEIE LIDER

Antreprenoriatul feminin, soluția pentru creșterea PIB-ului național prin proiectul „Femeie Lider”

Grupul de inițiativă în politici publice VERTIK pentru Viitor lansează proiectul „Femeie Lider”, cu scopul de a contribui la creșterea cu 1% a PIB-ului național prin antreprenoriat feminin.

Femeile pot schimba România prin antreprenoriat, dar au nevoie de politici publice care să accelereze schimbarea, de educație antreprenorială, educație financiară și mentorat de calitate care să suplinească lipsa de experiență managerială, precum și de acces la resurse financiare și sprijinirea inițiativelor antreprenoriale.

DESCRIEREA PROIECTULUI

SELECȚIA

Proiectul „Femeie Lider” a identificat 10 doamne sau domnișoare care pot deveni următorii lideri ai României.

PROGRAM DE MENTORAT

Participantele au intrat într-un program de mentorat special conceput, care le va susține și amplifica potențialul de performanță, aptitudinile și abilitățile, prin îmbinarea educației antreprenoriale cu cercetarea și analiza politicilor publice.

LIVRAREA DOCUMENTULUI DE POLITICĂ PUBLICĂ

În cadrul programului, cele 10 discipole împreună cu toate părțile implicate în proiect, vor cerceta și identifica până la finalul anului un set de idei și propuneri de politici publice, cu scopul de a contribui la creșterea cu 1% a PIB-ul național prin antreprenoriat feminin.

woman placing sticky notes on wall
silver corded microphone in shallow focus photography

PREZENTAREA CONCLUZIILOR CHEIE

Să acționăm acum este important având în vedere faptul că țării noastre îi lipsește ceva esențial în acest moment: o viziune pe termen lung pentru a deveni o națiune prosperă.

Fii parte din comunitatea noastră!

MEMBRII JURIULUI

Daniela Șerban, Președinte VERTIK și Co-fondator
Corneliu Bodea, Președinte Centrul Român al Energiei
Adriana Goleanu, Fondator Lotus Cosmetics, Președinte al Organizației Patronale a Industriei Cosmetice
Mihaela Nădășan, Director General Adjunct, Banca Transilvania
Ana Maria Mihăescu, Membru CA Raiffeisen și MedLife

MENTORI

Daniela Șerban
Adriana Goleanu
Sergiu Neguț
Christina Verchere
Radu Magdin
Cătălin Pozdarie
Madi Rădulescu
Cristian Dumitrache
Raluca Tita
Anca Burke

Proiectul este susținut în 2021 de partenerii noștri

Partener Strategic

Partener Principal

Partener instituțional

Parteneri media